Toată lumea are nevoie de un tratament pentru durere la un moment dat. Mulți dintre noi iau pastile analgezice imediat cum simt o durere. De fapt, majoritatea ia o pastilă puternică pentru fiecare durere pe care o au, indiferent că este vorba de un dinte care doare sau degetul mic de la picior.

Dar deși sunt destul de sigur de folosit, analgezicele care se eliberează fără rețetă produc și efecte secundare. Asta ca să nu mai vorbim de cele care se eliberează cu rețetă. Medicamentele analgezice care se eliberează cu rețetă îți iau durerea cu mâna, dar ele îți pot amorți simțurile și scădea nivelul de luciditate mentală și productivitate.

Din fericire, există multe metode naturale prin care poți scăpa de durere. Următoarele 35 de metode îți vor arăta cum să tratezi durerea natural, fără ajutorul pastilelor.

1. Mănâncă Ceva Picant

Mancarea picanta scade durerea
Ardeiul iute conține capsaicină, un analgezic eficient la tratarea durerilor de spate și a celor musculare

Află cât costă un supliment care conține capsaicină

Probabil nu trebuie să fim surprinși că atunci când ne gândim la mâncarea picantă, mulți dintre noi o asociază cu o memorie dureroasă. Fie că preferăm să mâncăm niște ardei iute cu ciorbă sau ne place să punem sos wasabi peste friptură, dacă mâncăm prea mult întotdeauna vom fi răsplătiți cu o senzație dureroasă.

Este interesant totuși că mâncarea picantă poate acționa ca un analgezic natural. Ardeiul iute este foarte benefic pentru sănătate. Acesta conține nu mai puțin de 16 tipuri de fungi care ajută la combaterea inflamației. Mai mult, acesta conține capsaicină, un analgezic natural care este folosit în producerea cremelor folosite pentru tratarea durerilor musculare și a durerilor de spate.

Și wasabiul este bogat în compuși analgezici. Acesta conține izotiocianați, niște compuși care pot bloca receptorii inflamației. Și chiar dacă blocarea acestor receptori nu scade inflamația, măcar n-o s-o resimțim la aceeași intensitate, așa că nu ne va deranja atât de mult.

2. Eliberarea Miofascială

eliberarea miofasciala amelioreaza durerile
Eliberarea miofascială îmbunătățește mobilitatea musculară și ameliorează durerile

Află cât costă o rolă fitness care ajută la eliberarea miofascială

Pentru a înțelege rolul eliberării miofasciale, trebuie mai întâi să înțelegem rolul fasciei. Fascia reprezintă un strat subțire de fibre de colagen care acoperă aproape toată suprafața corpului uman și care ocazional pătrunde în mușchi, organe și nervi. Putem să ne imaginăm fascia ca un ambalaj care ne înfășoară mușchii și ligamentele și le ține aproape unul de celălalt.

Chiar dacă mulți dintre noi pot să-și trăiască viața liniștiți fără să aibă idee ce este fascia și ce rol are, alții suferă dureri teribile din cauza ei. Atunci când ne accidentăm sau ne supraantrenăm, fascia suferă, se inflamează și ne restricționează mișcările.

Uneori pot apărea mici fisuri în fascie. Dacă aceste fisuri nu se vindecă așa cum trebuie, se pot forma adeziuni. Când fascia din jurul unui mușchi este restricționată, ea va restricționa și mișcarea mușchilor.

Putem elimina aceste adeziuni și să scăpăm de tensiunea pe care o provocă prin eliberarea miofascială.

Dacă aplicăm presiune treptată pe zonele afectate, putem într-un final să eliminăm adeziunile, să ne îmbunătățim mobilitatea și să ne readucem organismul la starea lui naturală. Există mai multe tehnici de eliberare miofascială, precum cea cu rola de spumă, sau metoda Graston.

3. Căldura și Frigul

gheata trateaza durerile articulare si musculare
Gheața reduce inflamația și ameliorează durerile musculare și articulare

Căldura și frigul au fost folosite ca remedii pentru durere încă din Antichitate. Deși strămoșii noștri foloseau aceste metode pentru a scăpa de durere, mulți dintre noi nu știu când trebuie să folosească frigul și când e mai bine recurgă la căldură.

Gheața reduce umflătura și inflamația din jurul zonei dureroase, și ar trebui folosită la tratarea întinderilor și durerilor musculare, precum și la tratarea articulațiilor umflate. Gheața poate fi folosită și pentru ameliorarea durerilor de cap atunci când este aplicată pe frunte pentru un timp scurt.

Căldura poate fi folosită pentru a reduce rigiditatea pe care-o simțim atunci când ne întindem un mușchi sau când ne luxăm o articulație. Căldura poate fi utilizată cu succes pentru tratarea artritei. Aplicarea unor pansamente calde și umede pe articulație poare reduce durerea resimțită.

4. Scoarța de Salcie

scoarta de salcie trateaza durerea
Scoarța de salcie are efect antiinflamator și poate ameliora durerile de cap și pe cele cauzate de artrită

Descoperă prețul corect pentru scoarța de salcie

Oamenii folosesc scoarța de salcie ca tratament pentru durere încă din vremuri străvechi. Există mai multe tipuri de salcie, precum salcia plângătoare sau pletoasă, salcia albă, răchita roșie, răchita americană și zălogul, care pot fi folosite pentru tratarea durerii. Aceste tipuri conțin salicina, o substanță similară acidului salicilic pe care-l găsim în aspirină.

În timpurile străvechi, oamenii obișnuiau să mestece scoarța salciei sau să facă ceai din ea ca să-și trateze durerile de spate, de cap, reumatice, precum și cele cauzate de artrită și alte boli. Astăzi, este mult mai ușor să consumăm scoarța salciei pentru că ea vine sub formă lichidă sau sub formă de capsule.

Totuși, ar trebui să consumăm scoarța de salcie în moderație pentru că ea poate avea ca efecte secundare unele manifestări gastrice.

5. Acupunctura

acupunctura trateaza durerile cronice
Acupunctura poate fi folosită cu succes în tratarea durerilor cronice

Acupunctura reprezintă o metodă tradițională de tratare a durerii în medicina chinezească. Această metodă se bazează pe activarea sistemului opioid propriu organismului.

În ziua de azi, atunci când auzim opioid ne gândim automat la ceva dăunător, dar adevărul este că organismul uman produce propriile substanțe opioide. Acupunctura influențează sinteza și eliberarea acestor opioide în corp, facilitând astfel lupta corpului cu inflamația și având un efect analgezic.

6. Dușurile Reci

dusurile reci ca tratament pentru durere
Atunci când alternăm apa rece cu apa caldă în duș sunt eliberate substanțe care scad durerea

Nu te panica, nu trebuie să stai sub dușul rece până când ți se încrețesc degetele. Din contră, este mult mai eficient să alternăm apa rece cu apa caldă pentru a stimula mecanismele analgezice proprii organismului.

Atunci când ne atinge apa rece, corpurile noastre eliberează mai multe substanțe opioide pentru a ne scăpa de disconfort. Sistemul opioid scade disconfortul pe care-l simțim prin creșterea sensibilității receptorilor opioizi mu și delta.

7. Dușurile Calde

Da, suntem conștienți că abia am spus că dușurile reci au efect analgezic.

Nu, doar pentru că spunem acum că dușurile calde au un efect asemănător nu înseamnă că ne contrazicem.

Dușurile calde pot scădea durerea pe care o resimțim, dar nu sunt atât de eficiente precum cele reci. Atunci când facem un duș cald, ni se îmbunătățește dispoziția și prin urmare corpurile noastre eliberează mai multe beta endorfine. Aceste beta endorfine acționează ca analgezice.

Cu toate astea, sistemul opioid propriu organismului este mai eficient decât endorfinele pentru tratamentul durerilor acute, așa că dușurile reci pot reduce durerea mai simțitor decât cele calde.

8. Cuișoarele

Cuișoarele sunt un tratament pentru durere de cap
Cuișoarele pot fi folosite în tratarea durerilor de cap

Vezi cât costă un supliment care conține cuișoare

Cuișoarele sunt folosite des ca și condimente pentru anumite tipuri de mâncare și le putem regăsi în diverse rețete de friptură, orez, dar și plăcinte și altele.

Chiar dacă sunt mai populare ca și condimente, cuișoarele pot fi folosite în tratarea durerilor de cap, a durerilor de dinți, pentru reducerea inflamației cauzate de artrită, precum și în tratamentul răcelilor.

Putem folosi cuișoarele ca atare pentru ceaiuri, dar există și suplimente sub formă de capsule, pudră sau uleiuri esențiale.

9. Sare Epsom

sarea epsom trateaza unele dureri
Sărurile de baie ajută la tratarea durerilor provocate de mușcăturile insectelor

Descoperă cel mai recent preț pentru sarea amară

Mulți oameni folosesc sarea Epsom sau sulfatul de magneziu ca tratament pentru durerile musculare și cele articulare. Băile cu sare Epsom reprezintă tratamentul dedicat pentru anumite afecțiuni, precum curățarea porilor și ameliorarea durerilor provocate de mușcăturile sau înțepăturile insectelor.

În mod interesant și nicidecum legat de tratarea durerilor, sărurile Epsom pot fi folosite cu rezultate bune în grădinărit și olărit.

10. Petrece-ți Timpul Cu Prietenii

timpul cu prietenii amelioreaza durerea
Când suntem înconjurați de prieteni, creierul eliberează cantități mari de opioide în organism

Cu toții știm că oamenii sunt creaturi sociale. Dar se pare că interacțiunile sociale afectează mult mai multe aspecte ale vieților noastre decât credeam înainte.

Atunci când suntem înconjurați de prieteni, creierul comandă eliberarea unor cantități mai mari de dopamină și opioide printr-un sistem de răsplată intrinsec.

Aceste substanțe acționează ca analgezice în organism, deci petrecerea timpului cu prietenii poate fi considerată o activitate terapeutică.

11. Petrece-ți Timpul La Soare

statul la soare e un tratament pentru durere
Statul la soare favorizează eliberarea endorfinelor care ajută la ameliorarea durerilor

Multora ne place să ne petrecem timpul la soare. Și pe lângă faptul că soarele ne îmbunătățește dispoziția, statul la soare poate oferi și alte beneficii.

Statul la soare poate să îmbunătățească abilitatea pielii de a produce și elibera endorfine în sânge. Bronzatul este o metodă atât de eficientă de producere și eliberare de endorfine încât unii oameni pot deveni dependenți de bronz.

Cu toate astea, doar jumătate de oră sub acțiunea soarelui poate produce destule endorfine pentru ca acestea să aibă un efect analgezic.

12. Folosește Oxitocina sau Îndrăgostește-te

ocitocina amelioreaza durerea
Oamenii produc mai multă ocitocină atunci când se îndrăgostesc

Oxitocina este o moleculă asociată plăcerii care este eliberată de organism atunci când formăm legături cu alte persoane. Câteva studii au legat eliberarea de oxitocină de legăturile romantice și au demonstrat că oamenii produc mai multă oxitocină atunci când se îndrăgostesc.

Oxitocina poate activa sistemul opioid propriu corpului, acționând astfel ca un analgezic natural.

Totuși, nu trebuie neapărat să te îndrăgostești ca să produci mai multă oxitocină. Acum poți cumpăra această substanță sub formă de spray.

13. Exercițiul Fizic

exercitiul fizic amelioreaza durerea
Exercițiul fizic ajută la eliberarea opioidelor în organism

Exercițiul fizic poate ajuta la eliberarea opioidelor de către organism. Dar pentru a beneficia de acest efect al exercițiului fizic, trebuie să incorporăm niște exerciții anaerobice intense precum ridicarea greutăților mari sau sprintul în rutina noastră de exerciții.

Pe lângă opioide, exercițiul fizic poate ajuta și la eliberarea endorfinelor care vor fi de ajutor pentru tratarea durerii.

Și acesta este doar unul dintre motivele pentru care merită să facem sport în fiecare zi.

14. Curcuma

curcuma poate fi un tratament pentru durere
Curcuma poate fi folosită pentru tratarea ulcerelor și ameliorarea durerilor provocate de artrită

Vezi cât costă un supliment care conține curcuma

Curcuma este un condiment care se găsește de obicei în curry. Această substanță conține un antioxidant puternic care protejează corpul de acțiunea nocivă a radicalilor liberi.

Deși curcuma este un bun antioxidant, ea nu are efect analgezic decât în tratamentul ulcerelor, indigestiilor, a psoriazisului, precum și în ameliorarea durerii provocate de artrită.

15. Meditația

meditatia scade durerea
Persoanele care meditează pot reduce senzația dureroasă pe care o percep

Meditația ne poate schimba dramatic creierul. Până la urmă, noi simțim doar durerea pe care ne zice creierul c-o simțim. Persoanele care meditează pot reduce senzația dureroasă pe care o percep.

De fapt, un studiu a arătat că după numai 4 zile de instruire în meditație, un grup de oameni a perceput cu 40% mai puțină durere decât a făcut-o înainte.

16. Aparate TENS

Aparatele TENS sunt un bun tratament pentru durere
Aparatele TENS produc un semnal electric care îl înlătură pe cel dureros

Vezi cât costă un aparat TENS

Aparatele TENS sunt niște dispozitive de mici dimensiuni care trimit un curent electric de intensitate variabilă către niște suporturi pe care le atașăm pe diferite părți ale corpului.

Deși multă lume folosește aceste aparate mai degrabă în încercarea de a-și defini musculatura abdominală decât pentru tratarea durerii, dispozitivele TENS chiar pot produce un efect analgezic și reprezintă un bun tratament pentru durere.

Semnalul electric produs de aceste aparate intră în competiție cu semnalul dureros pe care receptorii îl primesc de la creier. Semnalul electric ocupă receptorul mai repede decât cel dureros, stimulând astfel producerea și eliberarea de endorfine.

Pentru că receptorul este ocupat parțial de semnalul electric, noi nu vom resimți durerea atât de puternic. În plus, endorfinele au și ele un rol analgezic, scăzând mai mult durerea pe care o simțim.

17. Somnul Este Un Tratament Pentru Durere

somnul amelioreaza durerea
Somnul îi permite corpului să se refacă mai repede

Somnul este adesea primul lucru la care renunțăm atunci când vrem să realizăm ceva. Fie că dorim să învățăm mai mult, să muncim mai mult, sau pur și simplu să terminăm sezonul din serialul preferat, preferăm să sacrificăm somnul pentru a avea la dispoziție mai mult timp.

Dar somnul nu este important doar pentru energia și puterea noastră de concentrare, el este important și pentru tratarea durerii cronice.

În timpul somnului, corpurile noastre trec printr-un proces de reparare și reconstrucție. Astfel, somnul poate avea un efect analgezic pentru că permite corpului să se refacă mai bine.

18. Gheara Diavolului

Vezi cel mai recent preț pentru gheara diavolului

Gheara Diavolului (Harpagophytum Procumbens) este o plantă medicinală africană folosită în scop terapeutic. Această plantă este folosită în tratarea multor boli, inclusiv în tratarea durerii.

Gheara Diavolului conține un complex antiinflamator puternic, dar este și o sursă importantă de antioxidanți. Se recomandă ca această plantă să fie folosită pentru tratarea durerilor provocate de artrită, osteoartrită, entorse și tendinite.

19. Kratom

Kratom scade durerea
Planta medicinală Kratom produce un efect asemănător cu cel al morfinei

Kratom sau Mitragyna speciosa este o plantă medicinală folosită în medicina tradițională orientală. Această plantă conține compuși care ne pot activa receptorii opioizi într-un fel asemănător cu morfina.

Partea bună a consumului de Kratom este că deși are un efect similar cu cel al morfinei, consumul plantei nu dă dependență atât de repede. Există totuși riscul ca tratamentele îndelungate cu Kratom să dea o dependență similară celei provocate de medicamentele antiinflamatoare opioide, așa că este recomandat un consum limitat.

20. Mănâncă Mâncăruri Gustoase

mancatul poate fi un tratament pentru durere
Mâncatul stimulează eliberarea de endorfine și opioide, ceea ce produce un efect analgezic

Mai multe studii au arătat că mâncatul poate stimula receptorii opioizi din creier. Această stimulare face parte din sistemul de răsplată al creierului, și este mai puternică atunci când consumăm mâncăruri care ni se par gustoase.

Se pare că această stimulare stă și la baza epidemiei de obezitate care are loc acum în lume. Atunci când mâncăm ceva ce ne place, creierul ne răsplătește prin eliberarea de opioide și endorfine, ceea ce poate duce la dezvoltarea unei dependențe.

Cu toate că poate duce la dependență, acest efect poate fi de ajutor atunci când ne doare ceva. Eliberarea de endorfine și opioide va scădea nivelul de durere pe care-l resimțim.

21. Bucură-te De Un Masaj

masajele amelioreaza senzatia dureroasa
Masajele favorizează eliberarea de oxitocină, ceea ce duce la o ameliorare a senzației dureroase

Nu, aici nu e vorba de frecția aia cu spirt pe care ți-o face un membru al familiei atunci când nu mai poți să te ridici din pat din cauza răcelii. Nu contestăm eficiența frecției, mai ales dacă e făcută cu spirt sau cremă chinezească, dar un masaj terapeutic poate oferi multe beneficii.

Atunci când ne bucurăm de un masaj, corpurile noastre produc și eliberează mai multă oxitocină decât de obicei. Eliberarea suplimentară de oxitocină stimulează la rândul ei sistemul opioid al creierului, în special receptorii mu și kappa. Asta va duce la o ameliorare a senzației dureroase.

22. Yoga Ca Tratament Pentru Durere

yoga trateaza durerea
Putem să practicăm yoga pentru tratarea durerilor de cap, a durerilor musculare, și a celor lombare

Yoga ne poate întări răspunsul la durere. În ciuda faptului că există multe tipuri de yoga, un studiu a arătat că majoritatea practicanților dovedesc o toleranță crescută la durere, indiferent de tipul de yoga practicat.

Yoga oferă multe beneficii pentru sănătate și reprezintă și o metodă foarte eficientă de tratare a durerilor lombare, dar poate fi folosită cu succes pentru tratarea durerilor de cap și a celor musculare.

23. Busuiocul

busuiocul trateaza durerile articulare
Uleiul esențial de busuioc este eficient în tratarea durerilor articulare

Busuiocul este o plantă folosită des în bucătărie, mai ales în rețetele mediteraneene. Dar nu mulă lume știe că busuiocul oferă multe beneficii pentru organism. Această plantă aromatică are un potent efect antiinflamator și este foarte eficientă la reducerea în dimensiuni a articulațiilor umflate, ceea ce o face bună pentru tratarea artritelor.

Persoanele care consumă ulei esențial de busuioc pot observa o reducere în dimensiuni a articulațiilor umflate de până la 73%, ceea ce îl face un bun tratament pentru durere.

24. Evită Zahărul

zaharul creste durerea si trebuie evitat
Consumul de zahăr poate produce inflamații dureroase

Consumul de zahăr nu este recomandat din varii motive. Dieta unei persoane normale conține destul zahăr pentru o dietă echilibrată, așa că nu este nevoie să consumăm zahăr procesat.

Consumul de zahăr poate duce la dezvoltarea unor procese inflamatorii, mai ales la nivel gastric. Aceste procese inflamatorii pot provoca o senzație dureroasă, așa că este recomandat să evităm consumul de zahăr adăugat.

25. Ghimbir

ghimbirul trateaza durerile de artrita
Ghimbirul este foarte bun în tratarea durerilor provocate de artrită

Descoperă prețul corect pentru ghimbir

Multe civilizații au folosit ghimbirul ca un remediu pentru durere de-a lungul istoriei omenirii. De fapt, ghimbirul este un analgezic natural atât de puternic încât efectele lui în tratarea artritei sunt comparabile cu cele produse de ibuprofen sau corticosteroizi.

Datorită efectelor sale antiinflamatoare, ghimbirul este consumat des de către sportivi pentru a le grăbi perioada de recuperare după o accidentare.

26. Spilcuța

Spilcuta este un bun tratament pentru durere
Ceaiul de spilcuță este un tratament eficient în combaterea durerilor de cap

Află cât de mult costă un preparat care conține spilcuță

Spilcuța este o plantă care seamănă cu margareta originară din Anatolia. Spilcuța oferă mai multe beneficii pentru sănătate, dar este deosebit de eficientă pentru tratarea durerilor de cap, scăderea tensiunii arteriale și pentru îmbunătățirea digestiei.

Mai mult de 70% din participanții unui studiu care sufereau de migrene au raportat că se simțeau mult mai bine după ce au consumat ceai de spilcuță, ceea ce identifică spilcuța ca un bun tratament pentru durere.

27. Valeriana

valeriana trateaza durerile lombare
Valeriana ameliorează durerile lombare și musculare

Descoperă cel mai recent preț pentru valeriană

Probabil știi deja că valeriana poate fi folosită cu succes pentru tratarea insomniilor și îmbunătățirea somnului.

Dar puțină lume folosește valeriana pentru rolul ei miorelaxant.

Atunci când consumăm valeriană ni se relaxează musculatura. De aceea, valeriana este recomandată în tratamentul durerilor musculare, a cefaleelor de tensiune, a durerilor lombare și a sindromului colonului iritabil.

28. Strugurii

strugurii amelioreaza durerea
Strugurii conțin un compus care ameliorează durerile de spate și pe cele articulare

Multă lume consideră strugurii unul dintre cele mai sănătoase tipuri de mâncare pentru că ei oferă multe beneficii pentru sănătate.

Strugurii roșii sunt buni analgezici. Acest tip de struguri conține un compus numit resveratrol care ne poate proteja creierul de efectele îmbătrânirii și care are un rol antiinflamator.

Datorită efectului său antiinflamator, resveratrolul este recomandat pentru tratarea celor care suferă de dureri de mijloc și dureri articulare.

29. Cireșele

ciresele scad durerea resimtita
Cireșele conțin compuși care scad nivelul de durere resimțit

Cireșele sunt antioxidanți foarte puternici. Ele conțin niște compuși denumiți antocianine care reduc leziunile provocate de radicalii liberi în organism.

Pe lângă compușii antioxidanți, cireșele conțin și compuși antiinflamatori. Acești compuși au și efect analgezic și sunt capabili să scadă nivelul de durere pe care-l resimțim, fiind un bun tratament pentru durere.

30. Râsul

rasul este un bun tratament pentru durere
Râsul stimulează eliberarea de opioide, ceea ce duce la un efect analgezic

Râsul este o importantă componentă a limbajului nostru nonverbal. Dar partea bună este că râsul nu este doar o metodă de comunicare, el oferă și multiple beneficii pentru sănătate.

Se pare că râsul ne îmbunătățește simțitor dispoziția, și este una dintre metodele naturale care ne scapă de anxietate. Ca urmare a unei dispoziții pozitive, creierul va comanda producerea și eliberarea unor cantități mai mari de endorfine, substanțe care au și rol analgezic.

Râsul poate stimula și eliberarea naturală de opiozi, ceea ce va duce la o reducere a senzației dureroase.

31. Mierea De Albine

mierea amelioreaza durerile de gat si burta
Mierea de albine poate ameliora durerile de gât și durerile de burtă

Vezi cât costă mierea polifloră

Mierea de albine nu este doar delicioasă, ea are și un efect antiinflamator. Datorită efectului său antiinflamator, mierea de albine oferă multe beneficii pentru sănătate.

Doar două lingurițe de miere de albine pot avea un efect benefic în tratarea durerilor în gât și a durerilor abdominale.

32. Magneziul

Află prețul corect pentru magneziu

Magneziul are multe proprietăți benefice. Datorită acestor proprietăți, magneziul poate avea un rol analgezic și este recomandat în tratarea durerilor acute sau cronice.

Atunci când consumăm magneziu, acesta ocupă competitiv receptorii tip NMDA. Prin blocarea acestor receptori, magneziul produce o senzație de amorțire și reduce durerea pe care o simțim.

33. Aromaterapia

aromaterapia reduce senzatia dureroasa
Unele uleiuri esențiale pot fi folosite pentru reducerea senzației dureroase

Descoperă prețul pentru uleiul esențial de lavandă

Aromaterapia a fost folosită în scopuri medicinale încă din Antichitate. Deși multă lume folosește aromaterapia mai ales pentru beneficiile pentru minte pe care ea le oferă, studiile au arătat că ea are și un rol analgezic.

Atât uleiul esențial de lavandă cât și cel de rozmarin pot fi folosite pentru a reduce senzația dureroasă. Aceste uleiuri esențiale pot fi folosite individual, dar ele au un efect mai potent atunci când sunt folosite împreună. Mai mult, este recomandată folosirea uleiurilor în combinație cu alte forme convenționale sau neconvenționale de tratament pentru a le spori efectul.

34. Ținerea Respirației

Probabil e evident că metoda asta nu poate fi folosită pentru tratarea durerii cronice. E de preferat să respirăm și să simțim durere decât să nu o facem.

Dar ținerea respirației ne poate influența percepția durerii. Atunci când inhalăm încet și lung și ținem aerul în plămâni, ne crește presiunea arterială și stimulăm astfel baroreceptorii pe care-i avem în organism.

Această stimulare poate duce la o scădere a senzației dureroase.

Încheiere

După cum ai văzut, multe dintre aceste 34 de metode de tratare a durerii sunt ieftine sau nu costă nimic. De aceea ar fi bine să încerci mai multe metode în același timp dacă vrei să reduci durerea pe care o resimți cu rapiditate. Ține minte că nu fiecare tratament pentru durere funcționează în același fel pentru fiecare individ în parte.

În cazul în care ai des dureri de spate, poți să folosești aceste metode în combinație cu cele pe care le găsești în ghidul de tratare naturală a durerilor de spate pentru rezultate optime.

Surse
  1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12627807
  2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4637917/
  3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4225921/
  4. https://www.umm.edu/health/medical/altmed/herb/willow-bark
  5. https://link.springer.com/chapter/10.1007%2F978-3-642-10857-0_4
  6. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3033575/
  7. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3033575/
  8. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3819475/
  9. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1584988/
  10. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21525276
  11. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24949966
  12. http://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0078898
  13. https://science.howstuffworks.com/life/exercise-happiness2.htm
  14. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5003001/
  15. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3090218/
  16. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2746624/
  17. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4046588/
  18. https://www.umm.edu/health/medical/altmed/herb/devils-clawhttp://jaoa.org/article.aspx?articleid=2094342
  19. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19528981
  20. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12169113
  21. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3805350/
  22. http://academics.hamilton.edu/foodforthought/our_research_files/herbs.pdf
  23. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4579563/
  24. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23365744
  25. https://www.umm.edu/health/medical/altmed/herb/feverfew#ixzz3ii8kz2Lh
  26. https://www.umm.edu/health/medical/altmed/herb/valerian
  27. https://www.hindawi.com/journals/ecam/2017/5197567/
  28. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15219719
  29. http://rspb.royalsocietypublishing.org/content/279/1731/1161
  30. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5549483/
  31. https://academic.oup.com/bja/article/89/5/711/250795
  32. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5192342/
  33. https://academic.oup.com/painmedicine/article/16/9/1835/1877303

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.